Copilul nu vrea să meargă la școală: ce poate fi în spatele refuzului?
Share it on
Când copilul nu vrea la școală doar într-o dimineață, nu este neapărat un motiv de îngrijorare.
Uneori este doar o dimineață grea. Copilul este obosit, are un test de care nu este încântat, s-ar mai bucura de câteva zile de vacanță sau pur și simplu nu are chef să se ridice din pat.
Alteori însă, refuzul de a merge la școală începe să se repete. Apar plânsul, durerile de burtă, furia, teama, amânările nesfârșite de dimineață sau absențele.
În astfel de momente este ușor să ajungem repede la explicații:
„E lene.”
„Nu vrea să învețe.”
„Face asta ca să obțină ce vrea.”
Sau, în direcția opusă:
„Sigur are anxietate.”
Dar nu orice refuz înseamnă anxietate și nu orice opoziție este semnul unei tulburări.
Refuzul școlar nu este un diagnostic. Este un termen folosit pentru situațiile în care unui copil îi este foarte greu să meargă sau să rămână la școală, din motive care pot ține de emoțiile lui, de experiența de la școală, de familie sau de mai multe dintre acestea împreună.
Înainte să încercăm să îl convingem să intre pe ușa școlii, merită să ne întrebăm:
Ce face mersul la școală atât de greu pentru acest copil?
Uneori încearcă să evite o emoție dificilă. Alteori există o problemă concretă la școală. Și uneori cele două se suprapun.
Când „nu vreau la școală” merită mai multă atenție?
Un refuz punctual nu este neobișnuit.
Merită să privim mai atent situația atunci când observăm un tipar:
- copilul refuză școala în mod repetat;
- pare foarte speriat sau copleșit înainte de plecare;
- apar frecvent dureri de burtă, greață, dureri de cap sau alte simptome în zilele de școală;
- diminețile au devenit constant conflictuale;
- începe să întârzie sau să lipsească tot mai des;
- evită anumite zile, ore, teste, profesori sau situații;
- comportamentul lui s-a schimbat vizibil față de perioada anterioară;
- dificultatea începe să afecteze viața copilului și a familiei.
Nu toate problemele de frecventare a școlii au aceeași explicație. Refuzul școlar, chiulul, absența decisă de familie sau excluderea din școală sunt situații diferite și au nevoie de răspunsuri diferite.
Cu alte cuvinte:
Absența spune că există o problemă. Nu ne spune singură care este problema.
Refuzul școlar nu este același lucru cu chiulul
În ceea ce numim de obicei refuz școlar, părintele știe că celui mic îi este greu să meargă la școală. Copilul poate protesta, plânge, spune că se simte rău sau poate refuza să plece de acasă.
În cazul chiulului, copilul poate lipsi fără știrea părintelui și poate încerca să ascundă absențele.
În viața reală, situațiile nu sunt întotdeauna atât de clare și se pot suprapune.
De aceea, mai important decât să alegem repede eticheta potrivită este să înțelegem ce funcție are absența pentru copil și ce se întâmplă înainte ca el să spună „nu mă duc”.
De ce copilul nu vrea la școală?
Refuzul școlar poate avea cauze diferite și, uneori, mai multe dificultăți se suprapun: anxietate, probleme sociale, bullying, presiune școlară, dificultăți de învățare sau probleme legate de separare.
Anxietatea și frica
Pentru unii copii, școala ajunge să fie asociată cu multă anxietate.
Poate fi frica de a răspunde la oră, de a greși, de a fi evaluat, de a vorbi în fața clasei sau de a nu se descurca.
Atunci evitarea are o logică foarte simplă:
„Dacă nu merg, nu mai trebuie să simt asta.”
Pe termen scurt, funcționează: copilul rămâne acasă și disconfortul scade.
Tocmai de aceea evitarea poate deveni, în timp, o soluție la care copilul recurge din ce în ce mai ușor.
Bullyingul sau o situație în care copilul nu se simte în siguranță
Uneori copilul nu evită o teamă imaginară.
Îi este frică de ceva care chiar se întâmplă.
Poate fi lovit, amenințat, umilit, exclus sau hărțuit. Poate exista un conflict repetat cu alți copii sau o relație cu un adult pe care copilul o trăiește ca intimidantă ori nesigură.
Aici ordinea intervenției este esențială:
Nu îi cerem unui copil aflat într-o situație nesigură să își „depășească anxietatea”. Mai întâi investigăm și intervenim asupra problemei de siguranță.
Și cercetările realizate în România descriu probleme similare. Într-o analiză UNICEF România din 2024, specialiști din educație, sănătate și servicii sociale au indicat presiunea academică, relațiile dificile cu profesorii și bullyingul printre factorii care pot afecta sănătatea mintală a adolescenților.
Cercetarea este calitativă, deci nu ne spune cât de frecvente sunt aceste situații la nivel național, dar ne oferă o perspectivă relevantă asupra experienței școlare din România.
În grupurile cu copii cu care am lucrat am întâlnit și situații în care aceștia spuneau că au încercat deja să semnaleze comportamente de bullying unui adult din școală, dar nu au simțit că situația s-a schimbat.
Pentru copil, experiența poate deveni:
„Am spus și nu m-a ajutat nimeni.”
Dacă ne spune că a cerut deja ajutor, nu este suficient să îl trimitem pur și simplu „să mai spună o dată”. De aici încolo, adulții au responsabilitatea să preia problema și să caute o intervenție care să îl protejeze.
Copilul care agresează are, la rândul său, nevoie de intervenție pentru comportamentul său și pentru factorii care îl întrețin. Nu putem însă presupune automat de ce agresează și nici nu mutăm atenția de la siguranța copilului care este ținta agresiunii.
Dificultățile de integrare
Nu este nevoie să existe bullying pentru ca școala să fie dificilă din punct de vedere social.
Un copil poate vrea să aibă prieteni, dar să îi fie foarte greu să intre într-un grup, să inițieze o conversație, să răspundă la ore sau să suporte sentimentul că este privit și evaluat.
A fi mai retras sau a prefera uneori să fii singur nu reprezintă, în sine, o problemă.
Întrebarea este:
Copilul este confortabil așa sau frica îl împiedică să facă lucrurile pe care și-ar dori să le facă?
Rușinea după o experiență neplăcută
Uneori refuzul apare după un episod concret.
Poate copilul a răspuns greșit și colegii au râs.
Poate a fost certat în fața clasei.
Poate a avut un accident pe care îl consideră rușinos.
Poate s-a întâmplat ceva într-o relație cu un coleg despre care îi este greu să vorbească.
Pentru adult, episodul poate părea mic. Pentru copil, rușinea poate fi suficient de intensă încât cea mai simplă soluție să pară:
„Nu mă mai duc.”
Iar uneori este mai ușor să evite decât să povestească ceva care îl face să se simtă din nou expus.
Presiunea școlară și frica de eșec
Uneori copilului nu îi este frică de școală în sine, ci de ceea ce crede că se va întâmpla dacă nu se descurcă bine.
Merită să ne întrebăm:
Ce înseamnă o notă mică pentru copilul nostru?
„Mai am ceva de învățat”?
Sau:
„Am dezamăgit.”
„O să fiu certat.”
„Nu sunt suficient de bun.”
„Părinții mei vor fi supărați pe mine.”
Dacă rezultatele școlare ajung să fie foarte strâns legate de valoarea personală a copilului, un test poate începe să însemne mult mai mult decât verificarea unor cunoștințe.
Iar evitarea testului — sau chiar a școlii — poate deveni o modalitate de a evita și posibilitatea eșecului.
Și analizele realizate în România asupra elevilor și mediului școlar iau în calcul presiunea academică alături de relații, sănătatea emoțională și capacitatea școlii de a oferi sprijin.
Nu este nevoie ca părintele să fie „foarte strict” pentru ca un copil să simtă presiune. Uneori ea se construiește din multe mesaje mici, comparații, reacții la note sau pur și simplu din convingerea unui copil foarte conștiincios că nu are voie să dezamăgească.
Dificultățile de învățare
Uneori ceea ce pare:
„Nu vrea să învețe”
poate însemna:
„Încerc și nu reușesc.”
Un copil care citește mai greu, nu reușește să țină pasul, nu înțelege cerințele sau depune mult mai mult efort decât colegii poate ajunge să trăiască ziua de școală ca pe o succesiune de experiențe în care se simte în urmă.
Știm că dificultățile de învățare și alte nevoi individuale pot apărea alături de refuzul școlar.
De aceea, dacă observăm și dificultăți academice persistente, este important să le investigăm, nu doar să încercăm să creștem motivația copilului.
Anxietatea de separare
Mai ales la copiii din primii ani de școală, mersul la școală poate fi dificil și pentru că presupune despărțirea de părinte.
Copilul se poate teme că părintele nu se va întoarce sau că i se va întâmpla ceva cât timp sunt separați.
Ajută ca despărțirea să fie previzibilă și ca părintele să spună clar când revine.
Pentru un copil care încă nu înțelege bine timpul:
„La finalul ultimei ore te aștept la poarta școlii.”
sau:
„Azi ai română, matematică și educație fizică, apoi vin să te iau.”
poate fi mai ușor de înțeles decât:
„Vin la ora 12:30.”
Dacă separarea este principala dificultate, avem un articol separat dedicat anxietății de separare.
Evitarea liniștește copilul acum. Dar ce se întâmplă după?
Să rămânem puțin în perspectiva copilului.
Nu merg la școală → nu mai dau testul.
Nu merg → nu îl mai întâlnesc pe colegul de care îmi este frică.
Nu merg → nu mai simt rușinea.
Nu merg → rămân lângă mama.
Este ușor de înțeles de ce evitarea devine atractivă.
De aceea, faptul că un copil se liniștește imediat când află că poate rămâne acasă nu ne spune care este cauza refuzului. Ne spune doar că a dispărut, pentru moment, situația care îi provoca disconfort.
Atunci când am verificat că mediul este sigur și problema este în principal anxietatea, absența prelungită poate face revenirea mai dificilă. De aceea, obiectivul este de regulă revenirea la școală, uneori treptat și cu sprijin adaptat copilului.
Dar această ordine contează:
Mai întâi înțelegem ce evită copilul și verificăm dacă este în siguranță; apoi lucrăm cu evitarea.
Cum vorbim cu un copil care nu vrea să meargă la școală?
Dimineața, când suntem deja în întârziere și toată lumea este tensionată, rareori este momentul ideal pentru o conversație lungă.
Putem însă începe simplu:
„Văd că îți este foarte greu să mergi astăzi.”
„Vreau să înțeleg ce se întâmplă.”
Mai târziu, într-un moment mai liniștit:
„Care este partea cea mai grea din ziua de școală pentru tine?”
„Este cineva de care îți este teamă?”
„S-a întâmplat ceva ce îți este greu să-mi spui?”
„Ce se întâmplă de obicei înainte să simți că nu mai vrei să mergi?”
Uneori copilul va răspunde imediat.
Alteori nu.
Și uneori va spune „nu știu” pentru că chiar nu știe încă să pună în cuvinte ce simte sau ce anume îl copleșește.
Putem reveni la conversație fără să o transformăm într-un interogatoriu.
Dacă vrem adevărul, trebuie să putem primi și un răspuns dificil
Uneori copilul tace nu pentru că nu are încredere în părinte, ci pentru că îi este rușine sau se teme de reacția noastră.
Poate a luat o notă foarte mică și a ascuns-o.
Poate a mințit.
Poate a făcut și el ceva greșit într-un conflict.
Poate s-a întâmplat ceva despre care se teme că ne va dezamăgi.
Putem spune:
„Poți să-mi spui. Vreau să înțeleg și să te ajut.”
Dar dacă promitem asta, este important să încercăm să rămânem suficient de calmi când aflăm răspunsul.
Nu înseamnă că trebuie să fim de acord cu orice a făcut copilul.
Putem discuta ulterior despre comportament, limite și consecințe.
Dar primul răspuns poate fi:
„Mă bucur că mi-ai spus. Hai să vedem împreună ce facem de aici.”
Dacă un copil descoperă că adevărul produce imediat furie, reproș sau pedeapsă, data viitoare poate deveni și mai tentant să nu spună.
Ce putem observa înainte să spunem „e lene”?
Nu există un singur semn care să ne spună cauza.
Mai util este să căutăm tipare:
- Când a început refuzul?
- A apărut brusc sau treptat?
- Este mai greu în anumite zile?
- Există o anumită materie, oră, lucrare sau persoană?
- Simptomele fizice apar în special înaintea școlii?
- Cum vorbește copilul despre colegi?
- S-a schimbat ceva în clasă?
- A existat recent un conflict sau o situație rușinoasă?
- Îi este greu să țină pasul cu școala?
- Pare foarte preocupat de note sau de greșeli?
- Cum reacționăm noi acasă când greșește?
- A apărut refuzul după o vacanță, o boală sau o schimbare?
- Cum sunt somnul, apetitul și interesul pentru lucrurile care înainte îi făceau plăcere?
Nu încercăm să „diagnosticăm” copilul acasă.
Încercăm să vedem imaginea de ansamblu și ce s-a schimbat față de copilul pe care îl cunoaștem.
Când implicăm școala?
Dacă refuzul se repetă sau copilul ne spune că problema este legată de școală, are nevoie ca adulții să lucreze împreună.
În funcție de situație, putem discuta cu învățătorul, dirigintele, un profesor, consilierul școlar sau conducerea școlii.
Nu trebuie să venim la prima conversație cu diagnosticul deja stabilit.
Putem întreba:
„În ultimele două săptămâni îi este foarte greu să vină la școală. Ați observat vreo schimbare?”
„Cum este în pauze?”
„Există ore sau situații în care pare foarte retras sau speriat?”
„Au existat conflicte cu colegii?”
„Cum se descurcă din punct de vedere academic?”
Și aici contextul românesc contează. În analiza UNICEF România realizată din perspectiva cadrelor didactice, profesorii intervievați au indicat nevoia de mai mulți consilieri școlari, programe de sănătate mintală, colaborare cu părinții și formare pentru profesori.
Dacă există suspiciuni de bullying, agresiune sau altă problemă de siguranță, conversația cu școala nu mai este doar despre:
„Cum îl ajutăm să vină?”
Este și despre:
„Ce trebuie schimbat în mediul în care îi cerem să se întoarcă?”
Când cerem ajutor de specialitate?
Nu este nevoie să așteptăm până când copilul lipsește de la școală săptămâni întregi.
Poate fi utilă o evaluare atunci când:
- refuzul este frecvent sau se accentuează;
- absenteismul și întârzierile cresc;
- apare teamă intensă sau panică;
- simptomele fizice sunt frecvente;
- copilul pare tot mai retras, apatic sau preocupat;
- nu se mai bucură de activitățile care înainte îi făceau plăcere;
- somnul sau apetitul se schimbă important;
- suspectăm anxietate, depresie sau alte dificultăți emoționale;
- există dificultăți de învățare care au nevoie de evaluare;
- copilul nu reușește să revină la școală în ciuda sprijinului familiei și al școlii.
Dacă apar simptome fizice persistente, este importantă și evaluarea medicală. Durerile de burtă, durerile de cap sau greața pot apărea în contextul evitării școlii, dar nu presupunem automat că sunt cauzate de anxietate.
Nu este întotdeauna util să încercăm să stabilim dacă:
„problema este la copil”
sau
„problema este la școală”.
Uneori avem nevoie să ne uităm în același timp la copil, familie, relațiile lui, cerințele școlare și mediul în care apare dificultatea.
Uneori copilul pare să funcționeze bine la școală, dar reacțiile apar mai ales după ce ajunge acasă. Vezi și „La școală e bine, acasă explodează: de ce se schimbă copilul după școală?”
Uneori este nevoie de intervenție psihologică. Alteori trebuie schimbat ceva în mediul școlar. Uneori copilul are nevoie de evaluarea unor dificultăți de învățare.
Și, destul de des, este nevoie ca mai mulți adulți să lucreze împreună.
Scopul nu este să câștigăm lupta de dimineață
Când copilul refuză școala, comportamentul lui poate deveni foarte repede centrul întregii dimineți:
„Trebuie să plecăm.”
„Ridică-te.”
„Nu mai discutăm.”
„O să întârziem.”
Uneori avem nevoie, desigur, să punem limite și să mergem mai departe chiar dacă copilul protestează.
Dar dacă refuzul se repetă, simpla fermitate nu ne spune de ce copilului îi este atât de greu.
În spatele comportamentului poate exista anxietate, rușine, presiune, dificultatea de a învăța, probleme cu ceilalți copii sau o experiență în care nu se simte în siguranță.
A încerca să înțelegem nu înseamnă că școala devine opțională sau că orice refuz trebuie urmat de o zi acasă.
Înseamnă că avem mai multe șanse să găsim o soluție atunci când, înainte să ne luptăm cu comportamentul, ne întrebăm:
„Ce încearcă să ne spună?”
Ai nevoie de sprijin?
Uneori, câteva conversații cu copilul și o colaborare bună cu școala sunt suficiente pentru a înțelege ce s-a schimbat.
Alteori, refuzul persistă sau apare împreună cu anxietate, simptome fizice, modificări importante ale comportamentului ori dificultăți care încep să restrângă viața copilului.
Parentis construiește și oferă gratuit resurse și activități pentru copii și adolescenți, precum și materiale de sprijin pentru părinți. Poți consulta calendarul activităților Parentis pentru întâlnirile disponibile în această perioadă.
Dacă situația persistă, poți solicita și o evaluare psihologică sau sprijinul altui profesionist potrivit nevoilor copilului.
Citește și
Anxietatea în copilărie: Un ghid pentru părinți
Pentru diferența dintre fricile firești și anxietatea care începe să restrângă viața copilului, evitarea și felul în care îl putem sprijini.
Anxietatea de separare: Plan pentru primele 7 zile la grădiniță
Pentru situațiile în care despărțirea de părinte este principala dificultate.
„La școală e bine, acasă explodează: de ce se schimbă copilul după școală?”
Pentru situațiile în care copilul pare să se descurce bine la școală, dar ajunge acasă obosit, iritabil sau copleșit.
Despre această resursă
Noi, Parentis, dezvoltăm resurse pentru părinți pornind de la întrebările pe care le întâlnim în activitatea noastră, de la experiența specialiștilor care lucrează cu copii și familii și de la informațiile disponibile în literatura de specialitate.
Pentru documentarea acestui articol au fost consultate:
- Royal College of Psychiatrists – School refusal;
- European Child & Adolescent Psychiatry – Trajectories of school refusal;
- Child Psychiatry & Human Development – School Refusal in Youth: A Systematic Review of Ecological Factors;
- American Academy of Pediatrics – School Avoidance: Tips for Concerned Parents;
- UNICEF România – Analiza stării de bine și a sănătății mintale în rândul copiilor din învățământul gimnazial în România.
Autor:
Georgiana Popescu – psiholog
Publicat: august 2026
Informațiile din acest articol au caracter general și nu înlocuiesc evaluarea individuală. Dacă există suspiciuni privind siguranța copilului, bullying, violență, o schimbare importantă a stării lui sau dificultăți persistente de frecventare a școlii, situația are nevoie de evaluare și intervenție adaptată contextului.
Ajută-ne să păstrăm informația și sprijinul aproape de oameni
Parentis dezvoltă resurse gratuite, activități de grup și programe de sprijin pentru copii și familii. Activitatea organizației este posibilă prin proiecte, finanțări, sponsorizări și contribuțiile celor care aleg să se implice.
Dacă vrei să contribui la continuarea acestor resurse și programe:
Share it on