Fii și tu un Spiriduș Parentis și hai să aducem bucuria Crăciunului acolo unde lipsește!

Diana Apopei

Share it on

În fiecare iarnă, cu toții așteptăm Crăciunul cu sufletul la gură, înconjurați de familie, prieteni și atmosfera festivă a perioadei. Dar, dincolo de luminile din oraș și mesele pline, există copii pentru care sărbătorile nu sunt altceva decât o zi obișnuită. 

De aceea, an de an, echipa Parentis pornește o misiune simplă, dar plină de semnificație: să aducem un strop de bucurie acolo unde e cea mai mare nevoie. Prin campania „Spiriduș Parentis”, transformăm scrisorile copiilor aflați în situații vulnerabile în daruri reale. Nu pentru a fi eroi, ci pentru că știm cât de important e să le oferim copiilor speranță.

Este modul nostru de a spune că niciun copil nu ar trebui să simtă că Moș Crăciun l-a uitat. Și, la fel ca în fiecare an, ne bucurăm să știm că nu suntem singuri în acest demers.

Campania Spiriduș Parentis s-a născut din dorința de a schimba măcar puțin această realitate și de a readuce sentimentul apartenenței celor mai puțin norocoși. Nu o facem singuri, ci împreună cu oameni și companii care cred, ca și noi, că gesturile mici pot avea un impact uriaș.

Pentru unii copii, o jucărie, o pereche de ghetuțe sau niște creioane colorate nu sunt doar lucruri materiale, ci dovada că cineva se gândește la ei. Iar când un copil își dă seama că nu este uitat, atunci începe adevărata magie a Crăciunului.

Ce este Campania Spiriduș Parentis

Spiriduș Parentis este un proiect care îmbină puterea comunității și dorința de a face bine. În perioada noiembrie-decembrie, colectăm scrisori de la copiii care trăiesc în medii vulnerabile sau provin din familii cu posibilități reduse. Sunt scrisori pline de sinceritate, care exprimă lipsuri și visuri. Unele cer o jucărie, altele o pereche de ghetuțe „prin care să nu treacă apa”, iar altele exprimă nevoi mai mari. Toate au în comun același lucru: încrederea că cineva va răspunde.

Prin implicarea oamenilor și a companiilor care aleg să ni se alăture, transformăm aceste scrisori în cadouri adevărate, pregătite cu grijă și atenție. Fiecare pachet este o promisiune că binele încă există și că magia Crăciunului se reaprinde de fiecare dată când un om alege să dăruiască.

Cum te poți implica ca persoană fizică

Dacă vrei să te implici personal, e foarte simplu. Trebuie doar să completezi formularul de participare. După înscriere, vei primi pe e-mail o scrisoare scrisă de un copil care își dorește ceva de Crăciun.

Unele scrisori te vor face să zâmbești, altele te vor emoționa, dar toate îți vor aminti cât de mult pot însemna lucrurile mici. Apoi doar alegi un cadou care se potrivește dorinței din scrisoare, îl împachetezi cu grijă și îl aduci la sediul nostru până pe 15 decembrie.

Noi ne ocupăm de restul. Ne asigurăm că darul tău ajunge la timp, exact acolo unde trebuie. 

Cum se pot implica companiile

De-a lungul anilor, tot mai multe echipe au ales să se alăture campaniei Spiriduș Parentis, iar pentru mulți dintre partenerii noștri această inițiativă a devenit o tradiție de final de an.

Dacă reprezentați o companie, sunt mai multe moduri prin care puteți contribui:

  • Puteți adopta scrisori; noi vă trimitem scrisorile copiilor, iar echipa voastră pregătește cadourile, le împachetează frumos și le aduce la sediul Parentis până pe 15 decembrie. Este o activitate care aduce oamenii împreună și transformă un simplu gest într-o experiență de echipă plină de bucurie.
  • Iar dacă timpul vostru este limitat, puteți ajuta cu o contribuție financiară. Ne puteți sponsoriza în baza legii sponsorizării (în funcție de situația financiară a firmei, sponsorizarea se poate deduce fiscal). Echipa noastră se ocupă să transforme fiecare contribuție într-un cadou adaptat dorințelor din scrisori. Valoarea orientativă a unui cadou este de 250 de lei, dar orice sumă este binevenită.
  • De asemenea, primim cu drag donații în produse: jucării, rechizite, haine, dulciuri. Fiecare obiect donat contează. Singura recomandare este ca produsele să fie noi, pentru că fiecare copil merită să simtă că a fost primul pe lista de Crăciun a Spiridușilor.

Calendarul campaniei 

  • Între 1 și 10 noiembrie, pregătim contractele de sponsorizare și parteneriatele.
  • Între 10 și 25 noiembrie, primim scrisorile și formăm lista de spiriduși.
  • Între 25 noiembrie și 15 decembrie, pregătim și colectăm cadourile.
  • Iar în perioada 15 – 20 decembrie, acestea ajung la copii.

Împreună reaprindem lumina Crăciunului!

Anul acesta, invităm comunitatea să se alăture din nou acestei inițiative. Cu resursele noastre, cu implicarea companiilor partenere și cu sprijinul celor care aleg să doneze, putem transforma o listă de dorințe în 100 de momente de bucurie.

Dacă vrei să te implici sau să afli mai multe despre campanie, completează formularul de participare sau contactează-ne direct la numărul de telefon +40 763 690 700 sau la lioredana@parentis.ro.

Share it on