Cu toții ne dorim copii adaptați societății, integrabili, sociabili.
În același timp ne dorim copii fericiți și liberi să gândească și să acționeze, păstrând relațiile sociale valoroase și devenind ei înșiși oameni de încredere.
“Granițele libertății copilului” este un seminar interactiv în care părinții au ocazia să afle despre modul în care copilul descoperă autocontrolul, astfel încât să se adapteze lumii în care trăim.
Există situații în care nu lăsăm copiii să facă exact ce își doresc. Acele momente pot fi unele tensionate atât pentru adult cât și pentru copil.
Cu ce veți pleca de la seminar
- clarificarea termenilor “disciplină” , “limită”, “consecință”, “pedeapsa”, “libertate”
- informații despre tipul de raportare la reguli, specific vârstei copilului.
- repere în formarea etapelor de stabilire a limitelor pentru copil, astfel încât acesta să poată învață și să se poată dezvolta adecvat
- modalități în care putem formula cerințele de respectare a regulii către copil în funcție de vârstă copilului.
- înțelegerea modului în care creierul copilului funcționează în situații de criză.
- jocuri de rol și exerciții care să vă ajute să găsiți soluții pentru situațiile concrete de acasă.
Ce nu veți primi
*rețete universale care să determine copilul să respecte toate regulile impuse de adulți
Pentru acest seminar este necesara înscrierea – https://empatis.setmore.com/class
Ne vedem online la un seminar de 3 ore cu tema: Granițele libertății copilului susținut de: Ionela Luciu – pedagog Montessori AMI.
Costuri:
- 1 persoana – 80 lei