
Ioana Precupan
Am pornit în viața profesională ca farmacist, cu dorința de a înțelege mecanismele corpului și de a fi de ajutor oamenilor. În 2018 am obținut certificarea IBCLC, iar de atunci sprijin mamele și bebelușii să descopere firescul și frumusețea alăptării. Din 2019, am intrat într-un univers nou, al terapiei craniosacrale, unde am descoperit magia atingerii blânde și a echilibrului pe care îl aduce.
Cele două abilități – știința riguroasă și atingerea delicată – se completează și creează acel strop de magie de care au nevoie atât mama, cât și copilul, la început de drum. Cred, cu toată convingerea, că „o persoană este o persoană, oricât de mică ar fi”, iar fiecare întâlnire cu o familie îmi reamintește câtă putere și frumusețe se ascunde în începuturile mici.
Pentru mine, această muncă nu este doar profesie, ci un dar și o chemare: să fiu alături, cu blândețe, cu răbdare și cu respect pentru unicitatea fiecărei povești de viață.