Stilurile de atașament sunt explicate în teoria atașamentului. Ea oferă perspective valoroase în dinamica relațiilor părinte-copil. Această teorie face lumină asupra modului în care experiențele timpurii ne modelează legăturile emoționale. Elaborată de renumitul psiholog John Bowlby și dezvoltată de Mary Ainsworth, ea a revoluționat modul în care înțelegem conexiunea umană. În acest articol, vom pătrunde în stilurille de atașament, explorând originile, manifestările și impactul acestora atât asupra copiilor, cât și asupra adulților. Pentru o explorare cuprinzătoare a teoriei atașamentului, vă recomandăm cu căldură să citiți ”Teoria atașamentului în practică” de Sue Johnson
Teoria atașamentului și a legăturii timpurii
Mary Ainsworth și “Situația ciudată”
Calitatea relațiilor timpurii impactează dezvoltarea
Stilurile de atașament
Stil de atașament sigur:
Copiii care dezvoltă un stil de atașament securizant au fost îngrijiți în mod constant și receptiv de către părinți. Ei se simt în siguranță și încrezători în relația lor și au o viziune pozitivă despre ei înșiși și despre ceilalți. Acești copii sunt adesea capabili să cerceteze liber mediul înconjurător. Ei caută confort și sprijin atunci când se confruntă cu provocări sau suferință și își pot regla eficient emoțiile. La vârsta adultă, persoanele cu un stil de atașament securizant tind să aibă relații împlinite și stabile. Ei se simt confortabil cu intimitatea, sunt capabili să aibă încredere în ceilalți și să mențină limite sănătoase. Aceștia caută sprijin atunci când este nevoie și au un sentiment puternic al valorii de sine.
Stilul de atașament anxios-preocupat:
Copiii cu un stil de atașament anxios-preocupat experimentează de cele mai multe ori o îngrijire inconsecventă sau imprevizibilă. Părinții lor pot fi uneori receptivi și grijulii, în timp ce alteori pot fi indisponibili sau disprețuitori. Acești copii dezvoltă o nevoie crescută de reasigurare și validare din partea îngrijitorilor lor pentru a-și atenua anxietatea. La vârsta adultă, persoanele cu acest stil de atașament tind să manifeste un comportament dependent în relații. Ei au o nevoie copleșitoare de aprobare și pot căuta în mod constant reasigurare din partea partenerilor lor. Adesea se luptă cu îndoiala de sine și se tem de abandon, ceea ce poate duce la îngrijorare și gelozie excesivă. Încrederea în ceilalți poate fi o provocare pentru ei, deoarece se pot îndoi de propria lor valoare în ceea ce privește dragostea și afecțiunea.
Stilul de atașament evitant:
Copiii cu un stil de atașament evitant au adesea îngrijitori care sunt indisponibili din punct de vedere emoțional sau care le resping nevoile și emoțiile. Acești copii învață să se descurce suprimându-și expresia emoțională și dezvoltând de mici o autonomie exagerată. Ei devin autosuficienți și pot părea independenți, dar nevoile lor emoționale rămân nesatisfăcute. Ca adulți, persoanele cu un stil de atașament evitant pot avea dificultăți în ceea ce privește intimitatea și relațiile apropiate. Ei se pot strădui să își exprime deschis emoțiile și pot prefera independența în loc să se bazeze pe sprijinul celorlalți. Au tendința de a păstra distanța și de a menține bariere emoționale, temându-se că apropierea emoțională va duce la vulnerabilitate și la potențiale răni.
Stilul de atașament dezorganizat:
Copiii cu un stil de atașament dezorganizat au experimentat de obicei o formă de creștere traumatizantă sau abuzivă. Ei pot avea îngrijitori care sunt imprevizibili, speriați sau se comportă într-un mod dezorientat. Ca urmare, acești copii afișează comportamente incoerente și confuze. Ei pot îngheța, pot părea dezorientați sau pot prezenta acțiuni contradictorii. Ca adulți, persoanele cu un stil de atașament dezorganizat se luptă adesea cu reglarea emoțiilor. Ei pot întâmpina dificultăți în gestionarea stresului și pot prezenta tendințe disociative. Formarea unor relații stabile poate fi o provocare pentru ei, deoarece se pot teme de intimitate și pot avea dificultăți în a avea încredere în ceilalți. De asemenea, ei pot prezenta comportamente impulsive sau autodistructive ca modalitate de a face față traumei de atașament nerezolvate.
Manifestări comportamentale în acord cu stilurile de atașament:
Atașament securizat:
Copiii cu un stil de atașament securizant tind să prezinte anumite comportamente. Aceștia se simt în siguranță în prezența persoanei care îi îngrijește și explorează liber mediul înconjurător, știind că îngrijitorul lor este accesibil și receptiv. Aceștia caută confort și sprijin din partea îngrijitorului lor atunci când se confruntă cu provocări sau suferință. Acești copii prezintă abilități sociale adecvate vârstei și pot stabili relații pozitive cu colegii.
Cu toate acestea, uneori, părinții interpretează greșit semnele de independență sau momentele ocazionale de autocalmare ca o lipsă de nevoie de prezența sau de sprijin din partea lor, presupunând în mod eronat că cel mic nu are nevoie de atenția lor. Este important ca părinții să înțeleagă faptul că atașamentul securizant nu înseamnă independență completă. Copiii pot căuta în continuare conexiune și reasigurare din partea celor care îi îngrijesc. Iarași, în mod frecvent, părinții sunt îngrijorați de manifestările de disconfort ale copiilor la separare. Ele sunt specifice unui atașament securizant, atât timp cât copilul își gasește resurse de liniștire în înlocuitorii îngrijitorului. Când sunt mai marigăsesc resurse în ei înșiși pentru perioada cât lipsește părintele. La reîntâlnirea cu îngrijitorul copilul exprima cu încredere emoțiile acumulate și se conectează cu ușurință.
La vârsta adultă, persoanele cu stiluri de atașament securizant sunt, în general, capabile să formeze relații durabile și de sprijin reciproc. Aceștia se simt confortabil cu intimitatea, sunt capabili să aibă încredere în ceilalți și mențin limite sănătoase în relațiile lor.
Atașamentul anxios-preocupat:
Copiii cu un stil de atașament anxios-preocupat prezintă adesea manifestări comportamentale particulare. Aceștia pot prezenta un comportament dependent, căutând în mod constant reasigurare și validare din partea îngrijitorului lor. Acești copii se confruntă adesea cu anxietate de separare și au dificultăți în a se calma singuri. Cu toate acestea, părinții pot interpreta greșit atașamentul copilului lor dependent sau în căutare de atenție. Asta duce la frustrare sau la încercări de a crea distanță. Este esențial ca părinții să înțeleagă faptul că copiii anxioși-preocupați au cu adevărat nevoie de reasigurare. Sprijinul pentru a crea un sentiment de siguranță și încredere este esențial.
La vârsta adultă, persoanele cu un stil de atașament anxios-preocupat pot manifesta gelozie, posesivitate și o teamă intensă de abandon. Ei pot avea dificultăți cu stima de sine și caută în mod constant validarea externă în relațiile lor.
Atașamentul evitant:
Copiii cu un stil de atașament evitant prezintă manifestări comportamentale caracteristice. Aceștia pot părea distanți din punct de vedere emoțional și evită contactul fizic cu îngrijitorul lor. Acești copii dezvoltă adesea comportamente de autoacalmare ca modalitate de a face față nevoilor emoționale nesatisfăcute. Cu toate acestea, părinții pot interpreta greșit independența și lipsa de exprimare emoțională a copilului lor. Pot crede că acesta este un semn de rezistență sau de autosuficiență. Aceștia pot trece cu vederea nevoia copilului de conectare emoțională. Nu reușesc să ofere sprijinul necesar pentru dezvoltarea unui atașament sigur. Alteori părinții confundă independența copilului cu comportamentele specifice atașamentului securizant.
La vârsta adultă, persoanele cu un stil de atașament evitant se pot împotrivi vulnerabilității și au dificultăți în a-și exprima emoțiile. Aceștia pot menține distanța emoțională în relații și prioritizează independența și încrederea în sine. De asemenea, ei pot avea o teamă de a fi dependenți de alții și se pot împotrivi să caute sprijin atunci când este nevoie.
Atașament dezorganizat:
Copiii cu un stil de atașament dezorganizat prezintă o serie de manifestări comportamentale care pot fi incoerente și confuze. Aceștia pot prezenta comportamente precum înghețarea, părând năuciți sau dezorientați, sau afișând acțiuni contradictorii. Acești copii se luptă adesea cu reglarea emoțională și au dificultăți în înțelegerea și gestionarea sentimentelor lor. Părinții pot interpreta greșit aceste comportamente ca fiind sfidare intenționată, nesupunere sau chiar le pot atribui trăsăturilor de personalitate ale copilului. Este important ca părinții să conștientizeze faptul că aceste comportamente sunt adesea o reflectare a traumei de atașament nerezolvate a copilului și a nevoii de îngrijire sensibilă și de susținere.
La vârsta adultă, persoanele cu un stil de atașament dezorganizat pot continua să se confrunte cu dificultăți în a-și regla emoțiile. Ei pot avea o teamă de intimitate și pot întâmpina dificultăți în formarea unor relații stabile și sigure. De asemenea, aceștia pot prezenta comportamente impulsive sau autodistructive ca modalitate de a face față traumei de atașament nerezolvate.
Concluzie:
Înțelegând stilurile de atașament oferim un cadru valoros pentru ca, în calitate de părinți, să dezvoltăm relații sigure și hrănitoare cu copiii noștri. Recunoașterea și abordarea tiparelor de atașament poate favoriza o dezvoltare emoțională sănătoasă, punând bazele unor relații sigure la vârsta adultă. Prin cultivarea atașamentelor sigure, părinții pot oferi o bază sigură pentru ca ai lor copii să exploreze lumea, să dezvolte reziliența și să formeze conexiuni satisfăcătoare pe tot parcursul vieții lor.
Susține proiectele noastre! Donează apăsând butonul DONEAZĂ direct pe site