O altă perspectivă, a emoțiilor de tot felul ce ne-au invadat …
Primul lucru ce ne trece prin minte e: cât de frumos a fost!
Încercând să structurăm în cuvinte acest frumos intens, gândul ne zboară la primul pas.
Când am auzit de acest proiect, am simțit acut nevoia să îi aducem la Iași. Planurile noastre s-au sincronizat cu planurile echipei Puterea Relațiilor și am devenit parteneri, iar asta ne-a dat șansa să îi cunoaștem ceva mai bine.
Fără a insista pe partea de organizare trebuie să recunoaștem că … am avut emoții. Au fost momente în care ne-am îndoit de deschiderea oamenilor din Iași pentru astfel de evenimente. Și totuși, în dimineața conferinței, în timp ce Otilia și Gáspár urcau pe scenă, aceste temeri au fost înlocuite de emoții foarte puternice: sala devenise neîncăpătoare pentru oamenii sosiți să-i vadă! S-a dat drumul la balcoane! La Iași sala era neîncăpătoare!
Oamenii zâmbeau și erau nerăbdători …
Pe scenă, Otilia și Gáspár zâmbeau și ei, emoționați … oare cum va fi?
Și … au început. Direct, sincer, fără formalități … ca între prieteni …
Poate voi nu știți, dar ieșenii sunt un public … “greu”. Deseori neîncrezători, reținuți, nu debordează de entuziasm, sunt atenți și serioși, ermetici chiar uneori … și asta, pentru omul din fața lor, e … greu … nu știi la ce să te aștepți.
Așa a fost și sâmbătă, pe 12 martie. S-a simțit și reținere, neîncredere, distanță.
Le-a fost greu cu noi la început, Otiliei și lui Gáspár, dar și când s-a legat chimia … să te ții!!! Sala a devenit un munte de emoții!
Puteai să-i observi chiar și pe cei care se protejau de vulnerabilitate (prin poze, glume, poziții “plictisite”), care refuzau, care nu-și puteau permite să intre în starea respectivă, cum s-au activat diferit la Gáspár și au ascultat în liniște.
De la jumătatea conferinței până la final nu a existat moment în care să nu plângă cineva în sală. Uneori s-a plâns mult. Au plâns mulți. De ce? Pentru că te atinge, pentru că se vorbește sincer, pentru că se rup bariere. Și s-a plâns în siguranță. S-a plâns eliberator. Poate chiar cu bucurie. Nu a fost tristețe ci intensitate! Ochii jucau în lacrimi. Oamenii zâmbeau, râdeau, se țineau de mână sincer și erau acolo unul pentru altul, pentru prietenul sau partenerul cu care au venit, sau pentru acea persoană străină pe care au întâlnit-o acolo.
Au fost oameni care nu s-au simțit confortabil să-și deschidă sufletul, din multe motive, dar au putut asculta pe alții și au trăit intens acele emoții. Ne-am dat voie să trăim intens cu toții și părea natural. Eram copii și adulți în aceeași ființă, deși poate singuri, ne simțeam iubiți și acceptați. Știam că fiecare din sala aceea are o rușine, o vulnerabilitate, un secret … iar asta nu mai era secret … Eram cu toții, nu la fel, ci … cu toții.
Cognitiv … aici e “simplu”.
Am aflat, sau măcar am structurat, despre diferite rușini. Fără a încerca o enumerare exhaustivă a lor, mulți s-au regăsit, și-au recunoscut cel puțin unele dureri. Scopul era să ne putem înțelege pe noi și pe cei din jurul nostru. În stilul lor caracteristic, ceea ce a fost de mare ajutor, Otilia și Gáspár ne-au vorbit despre rușinea la femei și rușinea la bărbați. Ne-au vorbit despre vulnerabilitate, cu exemple și multe emoții și lacrimi. Ne-au povestit despre instrumente de vindecare, despre ascultare, despre empatie, despre Listening Partnership – un instrument simplu și complex în același timp.
S-a spus foarte puțin dar destul cât să înțelegi cât de importante sunt emoțiile.
Cineva în sală spunea că pleacă cu mai multe întrebări decât răspunsuri, ori asta înseamnă că scopul a fost atins. Pentru că dacă știi să pui întrebarea potrivită, răspunsul îl poți găsi singur.
Cum a fost după?
Ei, aici “dăm din casă”. Oameni normali, fără aroganțe, am strâns din sală și s-a mers la masă. Am râs ca prieteni vechi, am glumit, am povestit. Nu e diferență între scenă și lumea reală pentru ei. Au emoții, trăiesc intens, au limite… dar știu să asculte.
S-au bucurat de Iași și de oamenii din sală. Și-au povestit temerile și faptul că în final au simțit atmosfera intensă de la Iași. Ne-au ascultat vorbind de ale noastre. Am vorbit despre viitoare colaborări. Apoi am mers la casele noastre.
Cu greu ne-am adunat să ieșim iar. Toți obosiți, cu gândul să renunțăm și totuși am vrut să ne revedem așa încât … am bătut Copoul, la picior, sâmbătă seară pe frig și ploaie măruntă, povestind și râzând, amestecând istorie cu glume. Miezul nopții ne-a prins împărțind felii de tort și povestind ca vechi prieteni.
A fost o zi intensă tare! Cu oameni frumoși și autentici, asumați, deschiși, unici. Așa sunt toți cei care sâmbătă dimineață se aflau în bibliotecă.
Mulțumim OTILIA, GASPAR! sunteți fantastici!
SIMONA, PETRUȚA, PAUL sunteți o echipă foarte tare! Un fel de supraoameni așa!
Și mulțumim ParentIS! Pentru că ParentIS nu suntem doar noi, cei implicați în organizare, ci voi toți! acei oameni deschiși și dispuși să învețe și să se transforme, pentru ei și pentru familiile lor! Sunteți cei mai tari! Vă mulțumim că sunteți parte din viața noastră!